Cum puteți deveni beneficiar
al programului guvernamental ,,Prima casă” ?
- Condiții pentru beneficiari :
- să aibă vârsta de până la 45 de ani la momentul solicitării creditului ipotecar;
- să fie cetăţean al Republicii Moldova, angajat în RM şi să dispună de venituri din surse oficiale;
- mărimea ratei lunare pentru achitarea creditului ipotecar plus dobânda și comisionul de garantare nu va depăşi 50% din veniturile oficiale nete cumulative ale beneficiarului sau ale familiei acestuia, precum și ale rudelor de gradul I, inclusiv ale soțului/soției;
- să nu deţină în proprietate exclusivă sau comună în devălmășie cu soţul/soţia nici o locuinţă în decursul ultimelor 12 luni până la data solicitării creditului ipotecar şi să nu aibă în derulare un credit ipotecar pentru procurarea unei locuinţe;
- să nu fi procurat anterior o locuinţă prin intermediul Programului;
- să contribuie cu cel puțin 10% din prețul de procurare a locuinței.
- Condiții pentru bancă
- Pentru a putea deveni creditor în cadrul Programului, banca solicitantă va înainta o cerere către Ministerul Finantelor, ce va fi însoțită de copia licenţei eliberate de Banca Națională, precum și o confirmare de la BNM că acesteia nu i-a fost retrasă licența sau nu are alte impedimente de a participa în Program.
- Dacă instituția bancară va fi admisă în program, Ministerul Finanțelor va încheia un contract tripartit de colaborare cu ODIMM, care este delegată să emită garanții în numele statului, în favoarea băncilor care acordă credite și banca respectivă.
- Criterii pentru locuințe
- să se afle pe teritoriul Republicii Moldova,
- să aibă preţul de vânzare de maxim un mil. lei,
- să fie finisată, dată în exploatare finală şi înregistrată în Registrul bunurilor imobile până la momentul cererii de creditare.
- locuința trebuie să nu fie grevată cu ipotecă sau alte drepturi ale terților, să nu fie supusă interdicțiilor aplicate de instanța de judecată, organul de urmărire penală, executorul judecătoresc sau administratorul de insolvabilitate.
- Acte necesare pentru acordarea creditului
- cererea de acordare a creditului în cadrul Programului;
- cererea de acordare a garanției de stat;
- buletinul de identitate a solicitantului, al soţului/soţiei, după caz;
- adeverinţa de venit a solicitantului, al soţului/soţiei, după caz;
- carnetul de muncă, contractul individual de muncă sau licenţa pentru activitate profesională;
- extrasul valabil din Registrul Bunurilor Imobile pentru locuința care urmează a fi procurată prin intermediul Programului, precum și certificatul privind lipsa datoriilor eliberat de Serviciul Fiscal de Stat;
- certificatul eliberat de Agenția Servicii Publice care confirmă faptul că beneficiarul nu deține în proprietate exclusivă sau comună cu soţul o locuinţă în decursul ultimelor 12 luni până la data solicitării certificatului;
- alte documente care confirmă proveniența veniturilor oficiale nete;
- raport de evaluare a locuinței care urmează a fi procurată, de la o companie de evaluare agreată de către creditor;
- alte documente prevăzute de actele normative ale Băncii Naționale a Moldovei și actele interne ale creditorului. 5. Cum se acordă creditul?
***
Pentru 2018, în bugetul de stat este prevăzut un fond de garantare în valoare de 50 milioane de lei. Totodată, Ministerul Finanțelor va publica semestrial pe pagina sa web, până la 15 august pentru semestrul I al anului curent și până la 15 februarie pentru semestrul II al anului precedent, informația privind implementarea Programului de stat „Prima casă”. Sursa: https://monitorul.fisc.md http://gov.md/ro
Comentarii