Lansarea unei afaceri este un plan pe care mulți își propun să-l realizeze. În anul 2017 au fost înregistrate 6406 întreprinderi, ceea ce reprezintă cu 733 unități mai mult decât în anul precedent. Conform http://cis.gov.md/statistica, la data de 01 septembrie 2018 în Registrul de Stat sunt înregistrați 167 154 persoane juridice și întreprinzători individuali. Din totalitatea formelor de organizare juridică legale, cea mai mare pondere revine Societăților cu Răspundere Limitată (SRL) - 99 391, ceea ce reprezintă 59,46 % din totalul întreprinderilor trecute în Registrul de stat. A doua poziție este ocupată de Întreprinderile Individuale – 52 910 (31,65%), iar pe locul trei se situează Societățile pe Acțiuni (SA) - 4443 sau 2,65 %.
Discutăm în continuare despre modul în care are loc înființarea celor mai frecvent întâlnite întreprinderi, și anume Societățile cu Răspundere Limitată. Cu toate că în ultimul timp se vehiculează foarte mult despre simplificarea procesului de activitate a unei întreprinderi, promovarea unor reforme în avantajul antreprenorilor, trebuie să remarcăm că procesul de înființare a unei întreprinderi este încă destul de anevoios.
Primele repere-cheie: Business-planul și Domeniul de activitate al companiei. Dacă v-ați determinat în privința acestora și aveți o schiță realistă, sunteți capabili să porniți la treabă pentru realizarea scopului propus.
1. Depuneți cererea de înființare a companiei la Camera Înregistrării de stat. Pentru această procedură e necesar doar buletinul de identitate și, da, specificarea domeniului de activitate al firmei dumneavoastră. Un mic secret, gândiți-vă din timp la câteva domenii de activitate diferite, acest fapt vă va oferi mai multe posibilități și vă va scuti de cheltuieli suplimentare în cazul în care veți dori să schimbați domeniul de activitate din variate motive. Conform legislației Republicii Moldova, la înregistrare puteți prezenta 5 domenii de activitate diferite. Puteți consulta lista domeniilor de activitate economică din RM, conform CAEM aici. De asemenea, la etapa respectivă vi se va solicita denumirea firmei. Vă recomandăm să aveți pregătite câteva variante, din motiv că unele denumiri ar putea deja să fie înregistrate. Registrul de stat face verificarea dacă nu aveți datorii către Inspectoratul Fiscal. Veți primi un certificat pentru deschiderea unui cont bancar temporar și o notă privind data vizitei următoare.
Termen de înregistrare și costuri:
Informații utile: În cazul în care în calitate de adresă juridică indicați una unde nu aveți viză de reședință, vi se va solicita prezentarea contractului care atestă proprietatea dumneavoastră.
Copia contractului se depune la Camera Înregistrării de Stat, alături de cerere și buletinul de identitate.
2. Deschiderea contului în bancă
Acte necesare: Buletin de identitate (original și copie) și certificatul de la Camera Înregistrării de Stat. De asemenea vi se va solicita completarea unei cereri pentru deschiderea contului în bancă. Tot la această etapă este necesar să depuneți o anumită sumă de bani (în lei MDL) în contul bancar deschis.
3. Revenirea la Camera Înregistrării de Stat
La cea de-a doua adresare la Camera Înregistrării de Stat, veți primi un pachet de documente care include:
Unele acte, precum Statutul firmei, de obicei, sunt întocmite de lucrătorii Camerei.
N.B.! Pe ultima pagina se descrie pas cu pas unde trebuie să mergeți pentru a fi luat la evidență, unde trebuie duse documentele. O recomandare: faceți 5 copii ale tuturor documentelor și un Dosar pentru păstrare, pentru a preveni incomoditățile în caz de pierdere a dosarului.
4. Adresarea la Biroul Național de Statistică
Pasul respectiv se face pentru a ridica certificatul cu codurile de activitate conform clasificatorului CAEM. Atentie! Acest Document se emite gratuit.
5. Ordinul de angajare a contabilului
Inițial se emite un ordin de angajare a unui contabil, iar ulterior, împreună cu acesta, vă adresați la Inspectoratul fiscal teritorial. Nu uitați să luați toate documentele și copiile acestora unde ele sunt perfectate.
6. Convertirea contului temporar în unul permanent
Pentru operațiunea de convertire a contului temporar în unul permanent, reveniți la Bancă împreună cu contabilul (și cu asociații, în cazul în care nu sunteți unicul fondator). Dar mai întâi, vizați la notar ambele semnături (120-150 lei). Este necesară prezența fizică a tuturor părților implicate în procesul de înființare a firmei. Banca percepe pentru serviciile de întreținere a contului în jur de 25 de lei lunar.
7. Vizita la Casa Națională de Asigurări Sociale
În termen de 10 zile trebuie să vă prezentați la Casa Națională de Asigurări Sociale, (str. Ștefan cel Mare și Sfânt, 73; tel: 27-73-18). Acest pas vă va scuti de amenda posibilă de 200 de lei, în cazul neprezentării la timp.
8. Perfectarea actelor la Biroul Național de Statistică
Aveți obligația ca în termen de o lună să mergeți la Biroul de Statistică. Aici veți perfecta actele, pentru ca ulterior să puteți prezenta rapoartele.
9. Înregistrarea la Compania Națională de Asigurări Medicale
Procedura de înregistrare la CNAM este punctul final în traseul de înregistrare a companiei Dumneavoastră.
Atenție! În cazul în care domeniul de activitate ales implică și obținerea unei licențe, va mai fi necesar să apelați Camera Licențiere (Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 124) și la Primărie.
Felicitări proprietarului companiei! Ați parcurs cu succes prima etapă pentru realizarea ideilor dvs. Urmează activitatea economică propriu-zisă, de pe urma căreia vă dorim să obțineți un profit cât mai mare.
Echipa Top Just Imobiliare vă urează succes și este dispusă să vă ofere suportul necesar începând de la primii pași de înființare a firmei, pentru a economisi timpul dvs. prețios și a da un start reușit afacerii la care visați.