Pentru eliberarea acestor certificate cererile pot fi depuse la Serviciile Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor, cât şi la oficiile de stare civilă, însoţite de:

Certificatele de atestare a domiciliului şi a cetăţeniei române sunt eliberate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. Acestea urmează a fi folosite în străinătate, în intenția valorificării unor drepturi sau al apărării intereselor cetăţenilor români.
Pentru eliberarea acestor certificate cererile pot fi depuse la Serviciile Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor, cât şi la oficiile de stare civilă, însoţite de:
- chitanţa de plată a taxei consulare, în valoare de 22 lei, care se achită anticipat la unităţile C.E.C.,
- taxa de verificare a cererii de solicitare a certificatului de atestare a domiciliul şi cetăţeniei române în valoare de 10 lei şi
- timbru fiscal de 4 lei, reprezentând taxa de cerere.
Cererea de eliberare a certificatelor se poate face în nume propriu sau prin împuternicit cu procură specială, autentificată în ţară, de un notar public, iar în străinătate, de misiunea diplomatică sau de oficiul consular al României din statul de reşedinţă.
Certificatele de atestare a domiciliului şi a cetăţeniei române se eliberează în conformitate cu prevederile O.G. nr.33/2002 (publicată în Monitorul Oficial nr. 88/02.02.2002), aprobată prin Legea nr.223/2002 (publicată în Monitorul Oficial nr.290/29.04.2002), precum şi cu cele ale H.G. nr. 220/2006 pentru aprobarea Normelor de lucru privind procurarea şi transmiterea în străinătate a certificatelor şi extraselor de pe actele de stare civilă, precum şi a datelor cu privire la domiciliul şi reşedinta unor persoane (Monitorul Oficial nr. 205/06.03.2006).
Apostilarea certificatelor de atestare a domiciliului şi a cetăţeniei române se face de către prefecturi, începând cu data de 01.11.2004, conform dispozitiilor Legii nr. 142/2004 privind modificarea art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga în data de 05.10.1961.