
Conform sursei: cetatenie.just.ro
Art.11
Acte necesare pentru foştii cetăţeni români care au pierdut această cetățenie din motive neimputabile lor sau cărora le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi pentru descendenţii de gradul I, II şi III ai acestora.
Procedura de redobândire a cetăţeniei române art. 11
Cetăţenia română poate fi redobândită sau se poate acorda persoanelor care au fost cetăţeni români şi care a pierdut-o din motive neimputabile lor sau cărora această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 8 lit. b), c) şi e) din Legea cetățeniei române. Această prevedere legală se aplică și în cazul descendenților foștilor cetățenie români până la gradul III.
Astfel solicitanții trebuie să fie majori, trebuie să dovedească prin comportament, acțiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, să nu întreprindă sau să sprijine acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi să declare că nici în trecut nu au întreprins asemenea acţiuni. De asemenea, aceștia trebuie să fie cunoscuți cu o bună comportare şi să nu fi fost condamnați în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îi face nedemni de a fi cetăţeni români.
Solicitanții vor avea posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau menţinerea acestuia în străinătate.
1. Depunerea cererii
Cererea de redobândire a cetăţeniei române se depune personal la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din Bucureşti sau la birourile teritoriale ale A.N.C. din Iaşi, Suceava și Galaţi. În cazuri temeinic justificate, cererea de redobândire a cetăţeniei române se depune prin mandatar cu procură specială şi autentică la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din București, în baza unei aprobări prealabile scrise.
Persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României din ţara de domiciliu sau de reședință.
După depunerea cererii, Preşedintele Comisiei pentru Cetăţenie va fixa primul termen la care Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare redobândirii cetăţeniei române potrivit art. 11, un termen care va fi fixat la cel mult 5 luni de la data înregistrării cererii.
De asemenea, tot la acest moment, Preşedintele Comisiei dispune prin rezoluţie, solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea de către solicitant a condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea cetățeniei române. Aceste relații urmează să fie comunicate Comisiei într-un termen ce nu va depăşi 60 de zile, iar în situaţii excepţionale, în limitele termenului de cel mult cinci luni de la înregistrarea cererii.
2. Soluţionarea cererii de către Comisia pentru Cetăţenie
În cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluţionării cererii, Preşedintele Comisiei pentru cetăţenie va dispune prin rezoluție completarea dosarului, în termen de cel mult 4 luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent, sub sancţiunea respingerii cererii ca nesusţinută.
La primul termen stabilit inițial, Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor necesare redobândirii cetăţeniei române, potrivit dispoziţiilor de la art. 11 și art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată.
Potrivit art.161 din Legea cetățeniei române, în situaţia în care persoana care a solicitat redobândirea cetăţeniei române este cercetată într-o cauză penală, Comisia pentru cetățenie poate dispune suspendarea procedurii de redobândire a cetăţeniei române până la finalizarea acelei cauze, dacă nu există alte motive pentru respingerea cererii.
3. Raportul Comisiei
După dezbaterea cererii, Comisia pentru Cetăţenie întocmeşte un raport pe care îl înaintează Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, raport însoţit de cererea de redobândire a cetăţeniei române și care menţionează întrunirea condiţiilor legale pentru redobândirea cetăţeniei române de către solicitant.
În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru redobândirea cetăţeniei, Comisia pentru cetățenie, printr-un raport motivat, propune preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie respingerea cererii. O nouă cerere de redobândire a cetăţeniei române se poate depune după 6 luni de la respingerea cererii anterioare.
4. Emiterea ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea cetăţeniei române, emite într-un termen ce nu va depăşi 3 zile ordinul de redobândire a cetăţeniei române, ordin care se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 3 zile de la data emiterii ordinului.
În cazul în care Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea cetăţeniei române, acesta va respinge, prin ordin, cererea de redobândire a cetăţeniei. Acest ordin de respingere a cererii de redobândire a cetăţeniei române se comunică, de îndată, solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
5. Depunerea jurământului
Cetăţenia română se redobândeşte de la data depunerii jurământului de credinţă față de România.
Astfel, în termen de 6 luni de la data comunicării ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de redobândire a cetăţeniei române, persoanele care au redobândit cetăţenia română vor depune jurământul de credinţă faţă de România.
În cazuri temeinic justificate, acest termen poate fi prelungit o singură dată, dacă cererea de prelungire este formulată înainte de împlinirea acestuia și este însoţită de documente doveditoare. Cererea de prelungire se aprobă de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (pentru persoanele care au solicitat stabilirea domiciliului în România) sau de şeful misiunii diplomatice ori al oficiului consular din țara de domiciliu (pentru persoanele care au solicitat menținerea domiciliului în străinătate).
Jurământul de credinţă se depune de către persoanele care au solicitat redobândirea cetățeniei române cu stabilirea domiciliului în România în şedinţă solemnă în faţa ministrului justiţiei sau a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie ori a unuia dintre cei 2 vicepreşedinţi ai autorităţii delegaţi în acest sens.
Jurământul are următorul conţinut: "Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României"
După depunerea jurământului, Comisia pentru cetățenie eliberează titularului certificatul de cetăţenie română, semnat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Certificatul conţine elemente de siguranţă şi are aplicată fotografia titularului.
Nedepunerea jurământului de credinţă, din motive imputabile persoanei care a obţinut cetăţenia română, în termenul legal de 6 luni, atrage încetarea efectelor ordinului de redobândire a cetăţeniei române faţă de persoana în cauză.
Persoana care a obţinut cetăţenia română în condiţiile prevăzute la art. 11 cu menţinerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credinţă, în termenul prevăzut de lege, în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din ţara în care domiciliază. În acest caz, certificatul de cetăţenie română va fi eliberat de şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular respectiv.
Persoana care a obţinut cetăţenia română în condiţiile prevăzute la art. 11 cu menţinerea domiciliului în străinătate, poate depune jurământul de credinţă şi în cadrul ședinței solemne din România, în termenul prevăzut de lege, cu acordul şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din ţara în care domiciliază.
În situaţia în care copiii minori dobândesc cetăţenia română odată cu părinţii sau cu unul dintre ei, aceştia vor fi înscrişi în certificatul de cetăţenie al părinţilor şi nu depun jurământul. În cazul în care copilul devine major în timpul procesului de soluţionare a cererii şi până la data dobândirii de către părinţi a cetăţeniei române, acesta va depune jurământul şi i se va elibera certificat de cetăţenie distinct.
Persoana care decedează înaintea depunerii jurământului de credinţă faţă de România este recunoscută ca fiind cetăţean român, la cererea succesorilor săi legali, de la data emiterii ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de redobândire a cetăţeniei române, urmând a fi eliberat certificatul de cetăţenie de către Comisia pentru cetățenie. Cererea poate fi depusă în termen de un an de la data decesului titularului cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Persoana care nu poate depune jurământul de credinţă faţă de România din cauza unui handicap permanent sau a unei boli cronice obţine cetăţenia română de la data emiterii ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de redobândire a cetăţeniei române, pe baza cererii şi a înscrisurilor medicale, transmise în acest sens, personal sau prin reprezentantul legal ori convenţional cu mandat special, până la data finalizării procedurii de redobândire a cetăţeniei române. Cererea adresată Comisiei pentru cetățenie privind eliberarea certificatului de cetăţenie poate fi formulată în termen de un an de la data luării la cunoştinţă a termenului de depunere a jurământului de credinţă. Nedepunerea cererii în termenul de un an atrage încetarea efectelor ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de redobândire a cetăţeniei române.
Descarcă Declaraţie de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Dacă aveți întrebări, apelați +373 78 87 79 97